In the two months leading to the 10 years Anniversary of the of the Universal Day of the Romanian Blouse in Washington, DC, Romanians of DC run an essay contest titled The Romanian Blouse – My Blouse | Ia – Cămașa care mă reprezintă. Participants were asked to write why the Romanian Blouse is important to them or what does this symbol of the Romanian culture means to them personally. The winners will receive on June 25 at the event organized by the Capitol Reflecting Pool one of the traditional folk blouse recently donated to our organization by the Department for Romanians Abroad.
We are happy to announce here the winners of this essay competition. They are, in alphabetical order: Anamaria Andrei, Sandra Bărbulescu, Wendy Carriker, Cristina Colea, and Demetra Tudorache! Congratulations to them. Thanks are also in order for sharing their wonderful stories / essays which you can read below.
The Romanian Blouse – The Artistic Illumination of My Ancestors’ Stories
by Anamaria Andrei
Growing up as a first-generation U.S. citizen, it can often be challenging to preserve cultural ties with host countries. Personally, I was grateful enough to be raised by my mother, who taught me the importance of cultural preservation. As a child, I always saw my traditional clothes for something they were not, a stack of old, yellow-stained, five times too large clothing (that had to be pinned up and wrapped around a hundred or so times, might I note) sitting in a bag in the depths of my closet. My mother would make me wear them to church sometimes for special occasions and festivals, but I would always contest her.
“But I don’t want to wear grandma’s old clothes!” I’d say.
“I want to wear my clothes.“
At that age, I didn’t understand why my mother would be offended, yet she always reassured me, “Lasă, că o să înțelegi tu într-o zi și așa o să-mi mulțumești.” (It’s okay, one day you’ll understand me, and you’ll thank me!) I just brushed it off, not understanding the tremendous impact these clothes would have on me later in life. As I grew up, it always perplexed me as to what she meant, yet I obliged. Not only did I learn that pissing my mother off was not in my best interest, but I was fascinated by the connection she had with the clothes. What was so special about them?
Every year or so, I would travel to Romania in the summer to spend time with my grandparents in the countryside. When I was around 14 years old, I began traveling to other parts of Romania and noticed significant differences in traditional attire, depending on the regions I visited. Nonetheless, I had never seen anything similar to my traditional clothes. Typically, the Romanian ie is adorned with red, black, and sometimes yellow embroidery, yet mine was embellished with beautiful brown beading and gold thread. Naturally, I became curious and asked my grandmother why this was. She explained how different regions and villages have different styles and stitches to represent where they are from in Romania. My grandmother explained that my clothes told a story. The fine embroidered stitches on my ie are thought to bring fertility, good luck, and protection. That is when I realized my clothes are a representation of my heritage. That’s when she told me that the clothes were hand-stitched about 200 years prior and passed down to the first-born daughters through time.
The ie is an artistic illumination of my ancestors’ stories and can transport their wearer through history. Today, my ie is a representation of the artfulness of my ancestors, the traditions I have grown accustomed to, and more importantly, a culture I am proud to be a part of. I am proud of my culture, and my ie helps me show this pride and cultural fondness. I could not be more appreciative of the women in my family and their efforts. I am glad to have a tangible piece of my culture to cherish and pass down to my daughters one day.
Povestea unei ii (inspirată după o poveste adevărată)
de Sandra Bărbulescu
Am început ca o idee a unei bunici cu părul alb și ochelari pe nas. Cu o zi înainte, bunica primise telefon din Statele Unite, de la fata ei. În șase luni, o să trimită copiii să o viziteze. Fuseseră plecați din Romania de mici și era prima dată când se întorceau în țară. A doua zi, bunica s-a gândit… apoi a găsit o bucată de pânza fină de in și a măsurat-o cu emoții, de câteva ori, să fie sigură ca o să cuprindă tot sufletul și istoria familiei ei. Încerca să își imagineze cât de mare a crescut nepoata, cred. A început să mă coasă, puțin câte puțin, ca să îmi croiască o viață perfectă. După ce am început să devin o bluză, s-a gândit bine cum să mă ornamenteze, cu broderii, ca să mă transforme într-o adevărată ie. A ales un model inspirat din satul ei din Argeș, folosit de multe ori de mama și bunica ei. Se gândea la dealurile și văile din jur, pădurile și grădina sa cu multe flori. Inspirată din istoria familiei și a satului, a desenat niște simboluri pe toată pânza, și a început cu câteva cruciulițe țesute punct la punct, brodate migălos în culori roșu și negru, care după un timp au devenit flori și frunze, dealuri și văi. A accentuat cu firuri de mătase în verde și galben. În fiecare zi, după masa de prânz, se așeza la fereastră, lua acul în mână, și cosea puțin câte puțin, rânduri întregi de cruciulițe mici, unele roșii, altele negre, adăugând câteva mărgele, acoperind pânza întreagă cu broderi de firuri de mătase. De câteva ori, s-a supărat că pașii au deveni dezordonați, dar s-a gândit bine și i-a refăcut.
După multe luni și zile că nici un mai pot să îmi amintesc, după multe înțepături de ac și răscroieli, după sute de rânduri de cruciulițe în multe direcții, formând flori, dealuri, soarele, și modele românești populare – despre care aș vrea să o întreb pe bunică dacă aș avea voce – m-a acoperit de mătase, și apoi m-a strâns la gât cu un șnur roșu. Multe taine am aflat în acest timp despre istoria familiei sale – bunicii îi plăcea să vorbească când broda. După ce m-a terminat, s-a dus în fața oglinzii, a zâmbit, și mi-a făcut cunoștință cu mine însumi. Privindu-mă în oglindă, nu am putut să cred ce frumoasă eram, o ie plină de mătase! Și acum mi-a spus că eram gata să ies în lume cu nepoata sa, care venea să ne viziteze din America.
De ce, bunică, ai cusut la mine așa mult timp numai ca să mă lași să plec din sat? Ea n-a răspuns, dar ochii ei, privindu-mă din oglindă, mi-au spus toată povestea. Era mândră de mine pentru că eram o bucățică din sufletul ei, din satul ei, din familia ei. Vroia ca eu să continui tradițiile și povestea ei, alături de nepoata sa, în America. Ochii ei mi-au explicat că mama și bunica ei i-au povestit istorii despre țară, dragoste, război, și poporul român. Toate aceste istorii au devenit parte din viața ei, simboluri păstrate din generație în generație, transportate pe fața și spatele meu, pe mâneci și la gât. Am înțeles de la ea că reprezint tainele poporului român, tradițiile străbunicilor de mii de ani.
Am fost veselă când a ajuns nepoata în țară. Era tânără și plină de viață, își amintea de copilăria ei și verile din Argeș. A îmbrățișat-o bunica, și m-a prezentat ca un cadou special. Nepoata vorbea limba stâlcit, se vedea că nu fusese în țară de mult timp. Dar culorile firurior de mătase străluceau in ochii nepoatei. Nepoata m-a luat și s-a învăluit în mine, spunând-i bunicii că n-a văzut niciodată așa o frumoasă bluză. A rugat-o pe bunică să-i explice ce reprezintă simbolurile. Bunica i-a explicat că simbolurile sunt din familie, reprezentând satul ei, familia ei, soarele, florile și poporul nostru român. I-a spus să se uite la mine când e dor de ea, să nu o uite niciodată, și să nu uite țara unde a fost născută. Comunicau cu puține cuvinte, dar mi-a părut bine să fiu un mod de comunicare între generații. Venise rândul meu să devin o carte de tradiții pentru nepoata bunicii. Acum locuiesc în America. Din când în când, nepoata mă scoate la plimbare. De câte ori merg cu ea pe stradă, de obicei de sărbătoare, ne oprește lumea străină și ne întreabă – într-o limbă puțin ciudată – tot felul de întrebări. Nu prea înțeleg ce zic ei, dar îmi dau seama, de la modul cum se uită la mine, că nepoata e mândră de mine și le explică istoria noastră. Îmi pare bine să fiu o amintire frumoasă a bunicii, o mândrie a poporului român, și un mod de comunicare între generații și popoare.
The Romanian Blouse Makes our Family Memories More Special
by Wendy Carriker
My Grandparents immigrated from Romania to Western Canada (Saskatchewan) in the early 1900’s. Both of my grandmothers came with their parents, brothers and sisters, while my grandfathers traveled alone or with their brothers to establish homesteads in Canada. The Canadian government provided land to the families with the understanding that once the land was farmed and a home was built, the land would become theirs.
My parents were both born in this Romanian/Canadian community before moving to Ontario, Canada, while my parents were young children. Again, a Romanian Community was formed centering around the church, traditions, food and the families supporting each other to find housing, work, and farm the rich Ontario soil.
My parents met and married in this community and later moved to Detroit, Michigan where I was born in the late 1950’s, continuing the traditions that they were raised with.
Growing up in that Romanian community, the church and customs were my life. We learned traditional music, and dances participating in a youth dance group and singing in the church choir, all the while wearing beautiful embroidered blouses and skirts imported by the church for us to showcase in our performances.
Now an adult, I so miss the music, traditions and customs that were such special and meaningful part of my life. While I can share the food, and music, wearing a traditional blouse again would just make our family memories more special for my children and grandchild. While we had Romanian blouses to wear during church events, they belonged to the church and are now long gone. I have longed to wear the traditional clothing once again, to feel the connection with those now long gone.
Keeping the traditions of my heritage alive and sharing them with our families are so important during these times. Our traditions take us back to our beginnings and keep those who have left us physically alive, and their memories in our hearts. If they had not made that brave journey all those years ago, we would not have the love for all things Romanian to share with our families, friends and community. Wearing a Romanian blouse, shirt, skirt or and piece of traditional clothing keeps the ties to our mother land alive.
Ia mea românească
de Cristina Colea
Când îmbraci o ie, ea te duce cu gândul la “apartenență”- aparții cuiva: unui neam, unui ținut, unor tradiții – nu ești singur în lume, ai rădăcini.
Când o îmbrac pe a mea, cea românească, gândul mă duce la neamul meu din Carpați, inimos, cinstit, muncitor, frumos și de ispravă și pe care cu toții ni-l dorim nemuritor. Și această “apartenență” ne cere să fim demni și sa ducem mai departe în lume și peste veacuri istoria și frumusețea iei românești și a făuritorilor ei.
Pentru mine personal, când îmbrac ia românească de care vă vorbesc, nu o simt ca pe o haină, ci ca pe o trăire; o aducere aminte a copilăriei mele petrecute la bunici în Deleni de Sus, sat tipic moldovenesc unde bunicul era învățător, unde bunica își ținea războiul de țesut într-o cameră (si la care țesea iarna cele trebuincioase la împodobirea casei și îmbrăcatul copiilor) unde Mama Ileana făcea cele mai grozave plăcinte “poale în brâu” și unde jocul și gâlceava noastră, a copiilor, nu conteneau decât când se întuneca.
Păstrată în lada de zestre a bunicii mele, ia mea face parte din tezaurul nostru romanesc și fără îndoială mă simt mai bogată și făloasă îmbrăcată în ea.
Când o îmbrac la sărbători un gând mă poartă la mâinile îndemânatice care au cusut-o. Ia mea românească poartă în ea dragostea, nostalgia, bucuria de viață, demnitatea și priceperea unor mâini harnice, bătătorite de muncă a unei țărănci pe care aș dori s-o cunosc. A adunat în ea căldura soarelui, cerul albastru fără nori, florile câmpului românesc, galbenul holdelor bogate, frumusețea sufletului și speranța ei de mai bine. Învăluită în ia mea atunci când o îmbrac, mă simt un participant direct la toate acestea. Mereu ia mea a stârnit admirația unora și invidia altora. Henri Matisse a ales-o în picturile sale, făcând-o cunoscută pe plan mondial încă din 1940 în tabloul La Blousse Roumaine. În pictura românească, dându-i nemurirea, s-au aflat Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu și alții. Prezentă în pictură, fotografie, în literatură și cântec vechi, ia coboară în sufletul românului fiindu-i aproape de inimă și însoțindu-l în toate activitățile și trăirile lui. Pe bunica a însoțit-o la nuntă, la munca câmpului, în sărbătoare, la biserică și pe ultimul ei drum. Bunica mi-a definit ia foarte simplu. Ea mi-a spus: “iei o bucată de pânza curată țesută nu foarte des, o tai în formă de cruce și o deschizi în partea de sus cat să-ți încapă capul după care o închei pe părți. Când te apuci s-o înflorești, pune în ea tot ce îți este mai drag: florile din grădină, stelele de pe cer, spicul de grâu și orice altceva frumos ce îți trece prin cap. Folosește culorile din natură (culori pe care ea le pregătea din plante). Purtând-o cu fală vei căpăta admirația și prețuirea celor care te văd.”
Sunt fericită că această mare bucurie a mea o împart cu familia mea și acum. Băieții mei poartă cămașă populară românească ca și soțul meu, care este român prin alianță, la întâlnirile cu prietenii noștri români din Baltimore și în alte ocazii speciale. Mândri de ce moștenim, ne-am arătat așa îmbrăcați și la școala copiilor unde cu un modest stand despre România cu obiecte adunate de prin casă, am arătat tuturor unde ne aflăm pe hartă și cine suntem cu adevărat. Fotografiile alăturate sunt grăitoare.
Ia este un templu la purtător, o “imago mundi” așa cum spunea un cunoscut etnolog și ne dă nouă românilor o identitate culturală inimitabilă.
Suntem încântați să ne alăturăm proiectului dumneavoastră în organizarea acestui concurs – pentru mine unic. El a stârnit încă odată în noi dragostea, respectul și admirația pentru neamul nostru și dorința de a-i fi mai aproape. Voi fi prezentă cu familia mea ca și în alți ani pe 25 iunie în Washington când sărbătorim Ziua Universala a Iei.
Ia e cămașa mea
by Demetra Tudorache
The photo of six-year-old me still stands in its glass frame on the kitchen counter of my grandmother’s house in Bucharest. Between pictures of weddings, anniversaries, family members, and moments long gone, there I am, sporting child-sized opinici, a woolen satchel that hangs to my calves, and a fotă that ties seamlessly into the ie enveloping my upper body. Symmetrical flowers crawl up the sleeves of the ie, bursting with shades of red, yellow, and green, effortlessly painting a springtime scene that matches the March garden which surrounds me. Red tassels sway at my neck as I tilt my head to the side and flash a smile to the camera. The intricacy of the ie is breathtaking, simultaneously thin and gentle, yet durable enough to be crafted into a wearable work of art.
I am sure I did not appreciate the true value of the ie as a child, yet I saw what it meant to my parents and grandparents, and my perception of its meaning grew as I observed the adults around me. As most of my life has been lived in America, I have mostly glimpsed the traditional Romanian blouse at the cultural events I have had the opportunity to be a part of. Yet the rarity of the moments I have worn the ie served as a prompt of reflection: Why did I choose to wear this outfit today? What is it about this blouse that connects people even overseas? Why does it matter to me? Despite much of my life being rooted in America, the ie is an anchor that ties me to the place I was born, reminding me of the people and memories on the opposite side of an ocean. The hand-sewn, intricate ie reflects a metaphor of the very culture from which it comes from, one woven together by history and community, and painstakingly strengthened over centuries of time. When I wear my ie I am reminded of the stories of past leaders that fought to unite Romania. I am reminded of the sacrifices ancestors have made so that our culture could live on and be celebrated today. I am reminded of the family members I never got the chance to meet, but that live on through photos, memories, and their traditional clothing, passed through generations. The ie shows me the joy and beauty in embracing the Romanian side of me and sharing it with others within my culture and beyond. The ie is a symbol because it conveys an identity and tradition, and each time we put it on, we show the world a part of who we are and where we started, so that we may never forget.
Today, I wear the ie with just as much joy as the child in the photograph on my grandmother’s countertop, but with much more intention and understanding. Every time I wear the ie, it is a choice I make of my own accord, a choice that shows the people and place that define parts of me, and that I am a blend of languages, ideas, and stories. Clothing crosses borders and reaches people everywhere, a trend which the ie follows, as it continues and will continue to be worn by Romanians across the globe as they celebrate and remember something bigger than themselves. As women weave into the fabric of the ie, our people’s story is woven with it. Ia e cămașa mea.